INTOXICAȚI cu Gaz!** Naumovski a fost erou pentru „câini” la Mediaș: Gaz Metan – Dinamo 2-2

INTOXICAȚI cu Gaz!** Naumovski a fost erou pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan Mediaș și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri din acest sezon

„Și parcă ieri juca…” a apărut scris pe o pânză din sectorul galeriei dinamoviste, semn că gândul „câinilor” se îndreaptă neîncetat și spre Cătălin Hîldan, cu atât mai mult cu cât ieri s-au împlinit 12 ani de la tragica sa dispariție. Aproximativ 400 de fani au făcut deplasarea pentru a susține echipa lui Dario Bonetti, iar cheful de cântat le-a crescut exponențial atunci când au realizat că Dinamo are șanse mai mari ca niciodată să câștige. Nu de alta, dar titularul postului de portar al lui Gaz Metan, Pleșca, s-a accidentat la încălzire, în locul său intrând Alexandru Greab, un puști de doar 20 de ani, adus recent de la Gloria Bistrița II. Iar portar de rezervă a fost mijlocașul Vali Negru! Dănciulescu a profitat relativ repede de situație și i-a pasat în fața porții lui Alexe, care a speculat imediat oportunitatea (16), după ce a fost aproape chiar el să-l învingă pe Greab (5).

„Extraterestrul” Bawab

De obicei, când ceva începe prost continuă și mai prost. Cam așa sună una dintre legile lui Murphy, iar în cazul gazdelor afirmația părea una cu maximă acoperire. Însă numai până în momentul când pe teren și-a intrat în rol un fotbalist venit parcă dintr-o altă galaxie. Bawab, omul școlit la Real Madrid și Barcelona, a avut o incursiune excelentă, în urma căreia i-a așezat mingea pe tavă lui Astafei, acesta marcând al șaselea său gol al sezonului (26). „Campionii, campionii!” a început să răsune din piepturile suporterilor medieșeni, aflați sub o exagerată stare de euforie. Dar până la urmă aveau tot dreptul să fie astfel, dacă ne uităm pe reluările cu golul lui Bawab (38). Astafei i-a întors serviciul iordanianului, iar atacantul a găsit plasa lovind mingea cu călcâiul dintr-o poziție incomodă.

Asediu la poarta lui Naumovski
A urmat o bucurie cu specific musulman, alături de Tahar și Trtovac, cei trei așezându-se, aliniați, în poziție de rugăciune. S-a așezat și Bonetti, dar pe bancă. Prezent mereu la marginea spațiului tehnic, italianul s-a retras lângă staff-ul său, gândind schimbările din repriza a doua. Amintindu-și că la Mediaș a început al doilea său mandat la Dinamo, în primăvară, când „câinii” au eliminat-o pe Gaz Metan din Cupă, Bonetti s-a simțit inspirat și i-a introdus pe Rus și Țucudean la pauză. Fără ca cei doi să aibă vreo contribuție, alb-roșii au egalat imediat printr-un autogol al lui Trtovac, în urma unei centrări de-a lui Munteanu (48). O nouă lovitură la care gazdele au reacționat excelent. Astafei a lovit însă doar bara (55), iar Naumovski a făcut minuni la bomba lui Petre (65), minut în care Todea a avut și el o bună ocazie, dar în loc de plasă a nimerit râul Târnava, punând în dificultate un angajat al clubului care a fugit într-un suflet pentru a recupera mingea. Lucrurile s-au complicat și mai mult pentru Dinamo când Nica a fost eliminat pentru al doilea „galben”, iar Bonetti s-a văzut nevoit să-l bage pe Koulibaly. A fost ultimul eveniment notabil, pentru că la finaal cele două echipe s-au mulțumit cu câte un punct.


UPDATE 21:13 – Portarul Răzvan Pleșca s-a accidentat la încălzire și a fost transportat pe brațe la vestiare. în locul lui va fi aruncat ca titular tânărul Greab.

GAZ METAN: Greab – Buzean, Frăsinescu, Akaki, Trtovac – Tahar, Todea – Astafei, Eric, C. Petre – Bawab

Rezerve: Negru, Zaharia, Vukadinovic, R. Avram, Nicandro, Llullaku, Bud

Antrenor: Cristi Pustai

DINAMO: Naumovski – Nica, Luchin, Dr. Grigore, Pulhac – C. Munteanu – C. Matei, Boubacar, Curtean – Alexe, Dănciulescu

Rezerve: Bălgrădean, Rus, Scutaru, Koulibaly, Axente, Țucudean, And. Cristea

Arbitri: I. Kovacs, D. Iliescu, D. Mitruți


Andrei Cristea (28 ani) a făcut deplasarea la Mediaș și este posibil să intre în repriza secundă a meciului cu Gaz Metan.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA MEDIAS – DINAMO

Reacția nervoasă a lui Andrei Cristea, din minutul 82 al meciului cu Pandurii, când a aruncat vesta de pe el și a lovit cu putere o sticlă cu apă, în momentul în care a văzut că nu va intra pe teren, părea să-l condamne definitiv pe atacant. „Numai eu știu ce este în sufletul meu”, se apăra Cristea, imediat după meci, pe site-ul oficial al lui Dinamo, negând și evidentul conflict „rece” dintre el și Dario Bonetti. Practic, singura consolare a băcăuanului este, în acest moment, sprijinul conducătorilor clubului. În ciuda ieșirii nervoase de la meciul cu Pandurii, Andrei a făcut deplasarea la Mediaș, existând chiar posibilitatea ca el să intre pe parcursul partidei, în funcție de anumiți factori.

Totul depinde de rezultat
Utilizat de Bonetti doar jumătate de oră în acest sezon, în meciul cu Iași (5-2), Cristea ar putea profita acum de numeroasele absențe din lotul „câinilor”, dar și de forma slabă pe care o traversează Mircea Axente, unul dintre concurenții săi din atac, care are șanse mai mici să prindă lotul. Cel mai probabil, Bonetti îi va oferi moldoveanului șansa să bifeze ultimele minute în cazul în care victoria lui Dinamo nu va fi pusă în pericol, precum s-a întâmplat și împotriva lui CSMS Iași.
Totuși, există și posibilitatea ca atacantul să fie aruncat în luptă și mai devreme, în cazul în care lucrurile în linia ofensivă nu vor merge așa cum își doresc membrii staff-ului tehnic.


Paul Koulibaly face parte din lotul lui Dinamo după ce în ultimele patru meciuri a lipsit fiind fie suspendat, fie accidentat


L-au comemorat pe Hîldan
Ieri s-au împlinit 12 ani de la dispariția lui Cătălin Hîldan, motiv pentru care componenții lotului antrenat de Dario Bonetti au vrut să-i aducă un omagiu fostului căpitan al lui Dinamo, decedat pe teren, la Oltenița. Astfel, în jurul orei 09:30, înainte de plecarea la Mediaș, jucătorii au depus o coroană de flori și au aprins fiecare câte o lumânare la statuia care-l reprezintă pe „Unicul Căpitan”, din spatele Peluzei Sud”. În plus, monumentul a fost decorat cu flori și cu însemne ale clubului, iar victoria de etapa trecută, 3-0 cu Pandurii, a fost dedicată memoriei lui Hîldan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×